Romanian - Suzumiya Haruhi:Volumul 1 Capitolul 4

Ce fel de glumă-i asta!? Să ne ceară să ne intâlnim la nouă dimineaţa, într-un weekend! Şi totuşi, aici eram, pedalându-mi bicicleta spre gară. Nu mai e nici o sperantă pentru mine!

Fiind pusă în centrul oraşului, gara Kitaguchi reprezintă un centru feroviar important, iar în fiecare weekend, piaţa din fata gării e plină de tineri plecaţi la cumpărături. În afară de a pleca spre un oraş mai mare, nu prea ai ce face în oraşul ăsta, in afară de a merge la mall-ul de lângă gară. Întotdeauna ma uimeste cum oamenii pot trăi normal în oraş, cu atât de puţine lucruri de făcut.

Lăsându-mi bicicleta la intrarea închisă a băncii, am alergat spre crucea de barieră din partea de nord a gării. Era nouă fără cinci, dar toată lumea deja ajunsese.

Haruhi se întoarse spre mine şi spuse.

"Ai întârziat! Va trebui să fii amendat."

"Dar nu e nouă încă."

"Chiar dacă n-ai întârziat, ultima persoană care ajunge tot trebuie să fie pedepsită. Asta-i regula!"

"Cum se face că n-am auzit de regula asta până acum?"

"Pentru ca tocmai am inventat-o!"

Îmbrăcată intr-un tricou cu mâneci lungi şi o fustă scurtă de blugi, Haruhi părea foarte veselă.

"Va trebui să ne cinsteşti pe toţi cu băuturi."

Punându-şi mâinile în şolduri, Haruhi părea mult mai abordabilă decât de obicei. Fără să pot să mă cert cu ea, m-am supus poruncii şi i-am condus pe toţi spre o cafenea apropiată.

Asahina-san era îmbrăcată într-o rochie croită dintr-o singura bucată fără mâneci, cu o bluză albastră croşetată pe deasupra. Părul său lung şi ondulat era prins la spate cu o agrafă de păr. De fiecare dată când se mişca, sălta un pic, făcând-o să arate cât se poate de adorabil. Zâmbetul ei îi dădea un aspect de domnişoară drăguţă, bine educată. Până şi geanta părea trendy.

Stând lângă mine, Koizumi purta un tricou roz cu o jachetă peste, şi-şi pusese o cravată de un roşu aprins, care-l făcea să pară foarte formal. Eram enervat, dar trebuia să recunosc că-l făcea să arate destul de bine, pe lângă faptul că era şi mai înalt decât mine.

Nagato, ca de obicei, stătea în spate, purtand uniforma şcolară. Deşi ea se considera în întregime un membru al Brigăzii SOS, încă făcea parte din Clubul de Literatură. După ce-am auzit toate chestiile alea ciudate care mi le-a zis aseară, sunt şi mai îngrijorat în legătură cu expresia ei rece. Apropo, de ce poartă uniformă până şi în weekend?

Imediat ce-am intrat în cafenea şi ne-am găsit scaune, o chelneriţă a început să ne ia comanda. Doar Nagato studia meniul în mod serios - fără să afişeze vreo expresie, desigur - şi nu se grăbea să ia vreo decizie. Sincer, în timpul în care a stat să se gândească la ce băutură să comande, puteai să găteşti un castron de ramen!

"Ceai de migdale." A spus în final.

Nu contează ce comanzi, oricum, atâta timp cât eu sunt cel care plăteşte.

Haruhi a făcut următoarele sugestii:

Urma să ne împărţim în două grupuri. Dacă oricare dintre noi ar găsi ceva misterios, trebuia să-i contactăm pe ceilalţi imediat prin telefon, pentru ca apoi, sa ne întâlnim şi să discutăm ce urma să facem în continuare. Odată ce terminam de dat raportul, urma sa discutăm despre ce vom face în continuare.

Asta era tot.

"Acum, să tragem la sorţi!"

Haruhi luă cinci scobitori din cutie, şi, folosind un pix împrumutat de la chelneriţă, marcă două din ele. Apoi, ţinându-le în mână, ne lăsă să tragem.

Eu am tras una marcata. Asahina-san, de asemenea, şi spuse, privindu-şi scobitoarea marcată, 'Hmm, ce mai combinaţie, nu?' Nu ştiu de ce, dar Haruhi ne-a aruncat la amândoi o privire rece, iar apoi a zbierat, "Kyon, ascultă, asta nu e o întâlnire! Fii serios, m-ai înţeles?"

"OK, gata!"

Nu mi-am ascuns gândurile suficient de bine? Oricum, e grozav! Dansam de fericire în sinea mea când am văzut-o pe Asahina-san holbându-se la scobitoarea marcată, înroşindu-se în obraji. Oh da!

"Ce căutăm, mai exact?" întrebă Koizumi nonşalant, în timp ce Nagato îşi bea ceaiul, metodic.

Terminând ultimul strop de cafea cu gheaţă, Haruhi îşi aranjă părul după urechi.

"Tot ce arată suspicios. Orice sau oricine care arată ciudat. Să vă mai uitaţi dupa portaluri care pot duce spre alte dimensiuni, cât şi după extratereştrii deghizaţi în oameni."

Aproape că mi-am scuipat ceaiul de mentă. Ciudat, de ce are Asahina-san aceeaşi expresie? Desigur, Nagato rămăsese la fel ca întotdeauna.

"Înţeleg." Spuse Koizumi.

Eşti sigur că înţelegi de fapt ceva?

"Deci, tot ce trebuie să facem este să căutăm extratereştrii, călători prin timp şi esperi cu puteri supranaturale, cât şi urmele pe care le-au lasat pe Pământ. Înţeleg în întregime." Spuse Koizumi vesel.

"Aşa e! Eşti într-adevăr isteţ, Koizumi-kun! Este exact cum ai zis! Kyon, ar trebui să înveţi de la el!"

Nu-i mai hrăni ego-ul! Enervat, m-am uitat la Koizumi, care doar mi-a zâmbit inapoi, şi dădu din cap.

"În regulă! Să mergem!"

Haruhi îmi împinse nota de plată, şi ieşi cu paşi mari din cafenea.

Deşi am zis-o de multe ori, tot trebuie s-o repet.

"Pe naiba."

Ţine minte, nu e o întâlnire! Dacă te prind că te duci să te distrezi cu ea, te omor! Aşa spuse Haruhi, plecand cu Koizumi şi Nagato. Ne-am dus in Est şi Vest, respectiv. Încă nu ştiu ce-ar trebui să găsim.

"Ce facem acum?"

Asahina-san mă privi, ţinându-şi geanta în ambele mâini. Vroiam să merg acasă, dar ştiam că-i imposibil. Aşa că m-am prefăcut că mă gândesc un pic, şi am zis "N-are rost să stăm degeaba aici, aşa că hai să ne plimbăm prin jur."

"OK."

Asahina-san merse politicos cu mine. Părea să ezite să se plimbe cu mine, umăr la umăr. De fiecare dată când se lovea accidental de umărul meu, se dădea înapoi, timidă. Părea atât de inocentă, aşa. Am mers pe o cărare, pe lângă malul lacului, şi ne-am dus fără vreo ţintă anume spre nord. Dacă veneam cu o lună înainte, puteam, poate, să ne bucurăm de priveliştea copacilor de cireş înfloriţi, însă acum e doar o simplă plimbare pe malul lacului.

Cum ăsta este un loc destul de popular, sunt multe familii şi cupluri care merg alături de noi. Dacă n-ai fi ştiut, ai fi crezut că suntem de fapt un cuplu, şi nu un grup care caută ceva misterios.

Privind spre râu, Asahina-san murmură încet ceva, mai mult pentru sine, "Asta e prima data cand am ieşit la o plimbare, aşa!"

"Ce vrei să spui?"

"...adică, cu un băiat, doar noi doi...."

"Asta chiar mă surprinde. Oare chiar n-ai ieşit niciodata cu un băiat până acum?"

"Nu..."

M-am întors spre Asahina-san, a cărei păr mătăsos flutura în vânt, şi am întrebat "Wow! Dar cu siguranţă au fost o grămadă de băieţi care şi-au mărturisit sentimentele pentru tine, nu?

"Um..."

Asahina-san îşi coborâ capul cu timiditate. "Dar, n-ar fi putut să meargă. Nu pot să mă implic într-o relaţie cu nimeni, sau cel puţin nu acum..."

A devenit tăcută, deodată. În timp ce aşteptam să continuie, alte trei cupluri fericite au trecut pe lângă noi.

"Kyon-kun..."

Eu deja începusem să numar frunzele care picau în râu, cand Asahina-san mi-a vorbit.

Asahina-san m-a privit stingherită, iar apoi, adunându-şi toate puterile, spuse, "Am ceva să-ţi spun."

Ochii ei rotunzi, de căprioară, îi puneau în relief puternica determinare.

Stăteam pe o bancă, sub copacii de cireş, iar Asahina-san n-a vorbit o perioadă. Şi-a coborât capul şi, şoptit, spuse 'De unde să încep? Nu mă pricep prea bine să explic lucruri. Poate n-o să mă crezi."

În final, şi-a ridicat capul, şi a început să vorbească pe un ton jenat. "Eu nu sunt din timpul şi era asta. Eu sunt o persoană din viitor. Nu pot să-ţi spun de unde am venit, sau din ce plan temporal. Nu aş putea, chiar daca aş vrea. Este strict interzis să dau informaţii privitoare la viitor oricărei persoane din trecut - şi de aceea - înainte de a intra în maşina timpului, a trebuit să trec prin condiţionare mentală severă. Dacă intenţionam să spun ceva ce nu poate fi zis, amintirile mele cu privire la acea informaţie ar fi blocate".

Asahina-san inspiră adânc, si continuă, "Spre deosebire de apa care curge într-un râu, orice cadru temporal este alcătuit din mai multe planuri bi-dimensionale plate. "

"M-ai pierdut de la bun început."

"Hmm, atunci, încearcă să-ţi imaginezi un desen animat. Când te uiţi la un desen, vezi personajele mişcându-se fluid, dar, de fapt, sunt create dintr-o serie de imagini. La fel este şi timpul, o versiune digitizată. Dar dacă încerc să folosesc o serie de imagini pentru a descrie, poate vei înţelege mai bine."

"Între un cadru temporal şi altul, sunt aşa-numitele linii temporale de întrerupere. Ele există, chiar dacă frecvenţa liniei de intrerupere este apropiată de zero. Deci, nu există continuitate între mai multe cadre temporale. Călătoria în timp este încercarea de a face o mişcare tridimensională între planurile temporale bi-dimensionale. Faptul că eu am ajuns din viitor în acest plan, este ca şi cum ai adăuga un obiect în plus, desenat peste imaginea statică. Chiar dacă încercam să schimb istoria în perioada asta, n-ar fi afectat viitorul, pentru ca nu exista continuitate între cadrele temporale. Totul ar rămâne doar în acest plan. Este ca şi cum ai adăuga nişte cuvinte pe o imagine, dintr-o mie de imagini. Povestea generală n-ar fi afectată în nici un fel, nu?"

"Timpul nu este ca acest râu: fiecare moment aparţine unui plan temporal digitizat. Mă urmăreşti acum?" Am ezitat să-mi pun mâna pe frunte, însă eventual am făcut-o. Plan temporal, digitizat. Termenii ăştia nu contează pentru mine, dar, care-i treaba cu călătoria prin timp?

Asahina-san îşi privi vârfurile sandalelor, şi a continuat, "Lasă-mă să-ţi spun motivul pentru care am venit în acest plan temporal.."

Un cuplu cu un copil mic au trecut pe lângă noi în acel moment.

"Acum trei ani, am detectat un cutremur gigantic în timp. Hmm, ar fi cu trei ani inainte de ziua de ieri, chiar când Suzumiya-san a intrat la gimnaziu. Am fost şocaţi când am călătorit înapoi în timp să investigăm, deoarece nu ne puteam întoarce mai mult în trecut."

De ce este, din nou, acum trei ani?

"Am ajuns la concluzia că există o linie de intrerupere imensă, dar nu ştim de ce a apărut doar în acest cadru temporal. Abia recent, am descoperit motivul.. scuze, recent, în epoca din care vin eu." "...şi care ar fi acesta?"

Vinovata n-ar putea să fie chiar ea, nu?

"Este din cauza lui Suzumiya-san."

Asahina-san spuse cuvintele care nu vroiam să le aud.

"Ea este poziţionată fix în centrul celei de-a patra dimensiune. Te rog nu mă întreba de ce, pentru că e interzis, aşa că nu pot să-ţi spun. Însă, suntem siguri că Suzumiya-san este cea care ne blochează pasajul spre trecut."

"...Nu cred că Haruhi e capabilă de aşa ceva..."

"Nici eu n-am crezut. Sincer, e imposibil ca o fiinţă umana normală să intervină în planurile temporale. Aceasta este încă un mister nerezolvat, iar însăşi Suzumiya-san nu e conştientă că ea este sursa tuturor distorsiunilor temporale, şi a cutremurelor in timp. Am venit aici, lângă Suzumiya-san, pentru a putea observa orice schimbări în planurile temporale... Îmi pare rău, n-am putut găsi cuvinte mai bune prin care să descriu toate acestea.. să spunem pur şi simplu că eu mă ocup cu supravegherea."

"......" Nu mai aveam glas să mai răspund.

"Nu mă crezi, nu-i aşa?"

"Nu...bine, şi de ce-mi spui mie astea?"

"Pentru că tu ai fost ales de Suzumiya-san." Asahina se întoarse spre mine,

"Nu pot să intru în detalii. Dar, dacă am ghicit corect, tu esti o persoană foarte importantă pentru Suzumiya-san. Există un motiv pentru toate lucrurile pe care ea le face."

"Atunci Nagato-san şi Koizumi sunt..."

"Sunt similari cu mine, dar Suzumiya-san încă nu e conştientă că ea este cea care ne-a strâns în jurul său."

"Atunci cunoşti ce sunt ei?"

"Asta e informaţie secretă."

"Ce s-ar întâmpla dacă am lăsa-o pe Haruhi în pace?"

"Informaţie secretă."

"Deoarece eşti din viitor, ar trebui să ştii ce o să se întâmple acum, nu?"

"Informaţie secretă."

"Ce o sa se întâmple dacă-i spun lui Haruhi toate astea?"

"Informaţie secretă."

"..."

"Îmi pare rău, chiar nu pot să-ţi spun. Mai ales acum, când n-am dreptul s-o fac." Imi spuse Asahina-san, cu o privire de părere de rău pe faţă.

"Nu contează, chiar dacă nu mă crezi. Vreau doar să ştii toate astea." Îmi amintesc că am auzit recent acelaşi lucru, spus într-un apartament trist şi sumbru.

"Îmi pare rău."

Văzând că am rămas tăcut, ochii lui Asahina-san păreau deprimant de roşii.

"Îmi pare aşa de rău, să-ţi spun deodată toate astea."

"E în regulă, serios......"

Mai întâi Nagato îmi spune că e o Interfaţă Umanoidă Vie, creată de extratereştrii, iar acum descopăr că Asahina-san e din viitor. Cum se poate aştepta cineva să cred aşa ceva? Să mă ajute cineva!

Când mi-am pus mâna înapoi pe bancă, am atins-o accidental pe Asahina-san. Deşi abia i-am atins degetele micuţe, Asahina-san îşi trase înapoi mâna, repede ca fulgerul, şi îşi coborâ capul.

Apoi, ne-am uitat în linişte spre râu.

Timpul trecea.

"Asahina-san."

"Da...?"

"Pot să mă prefac că această conversaţie nu a avut loc? Să lăsăm la o parte dacă te cred sau nu."

"OK."

Un zâmbet a apărut pe faţa lui Asahina-san. Era un zâmbet foarte frumos.

"Până la urmă, asta este cea mai bună soluţie. Te rog să mă tratezi ca întotdeauna, mă bazez pe tine."

Cu astea spuse, Asahina-san mi se înclină adânc.Hei, nu-i nevoie să mergi atât de departe!

"Pot să te întreb un singur lucru?"

"Ce este?"

"Te rog, spune-mi vârsta ta adevărată."

"Informaţie secretă~"

Asahina îmi aruncă un zâmbet viclean.

Apoi, am trecut pe stradă. În ciuda ameninţărilor lui Haruhi de a nu trata ieşirea ca pe o întâlnire, nu intenţionam să o ascult. Ne-am uitat prin vitrinele magazinelor de modă din mall, am mâncat veseli nişte îngheţată, şi am aruncat o privire prin tarabele cu suveniruri.. lucruri tipice pe care le-ar face un cuplu, să-şi petreacă timpul. Ar fi fost perfect, dacă am fi putut doar să ne ţinem de mâini..

În acel moment, mi-a sunat telefonul: era Haruhi.

"Ne întâlnim la prânz, la gara unde ne-am văzut azi dimineaţă.

A închis imediat după ce mi-a zis asta. M-am uitat la ceas, şi era deja doişpe fără zece. N-aveam nici o şansă să mai ajungem!

"Era Suzumiya-san? Ce-a spus?

"A spus să ne întâlnim cu ei la prânz, aşa că ar trebui să ne grăbim!"

Am luat-o pe Asahina-san de mână, conştient de faptul că n-aveam cum să ajungem fără să alergăm, şi-am luat-o la fugă spre gară. Ce reacţie ar avea Haruhi, dacă ne-ar vedea alergând mână în mână? Oare.. Cred că ar înnebuni, pur şi simplu.

"Deci, ceva rezultate?" ne interogă Haruhi, odată ajunşi.

Întârziaserăm zece minute, şi ăsta a fost primul lucru pe care ni l-a zis când ne-a văzut. Părea cam enervată.

"Aţi găsit ceva?"

"Nimic."

"Aţi căutat măcar? N-aţi stat de pomană, nu? Dar tu, Mikuru?

Asahina-san clătină din cap.

"Atunci, voi aţi găsit ceva?"

Haruhi nu spuse nimic. Koizumi, stând lângă ea, se scărpină în cap, în timp ce Nagato sta nemişcată.

După câteva momente de tăcere, Haruhi mormăi, "Hai să mâncăm de prânz mai întâi, şi vom continua după."

Tu încă mai vrei să continui!?

În timp ce mâncam într-un restaurant de burgeri, Haruhi ne-a anunţat că era timpul să tragem la sorţi din nou, şi a scos nişte scobitori furate mai devreme de la cafenea. Era într-adevăr pregătită!

Koizumi luă la repezeală o scobitoare.

"Nemarcată din nou."

Ce dinţi albi! Am mereu impresia că individul ăsta zâmbeşte întotdeauna!

"Şi a mea."

Asahina-san îmi arătă scobitoarea pe care tocmai a tras-o.

"Din păcate, a mea e marcată."

Haruhi părea să devină din ce în ce mai irascibilă, şi a grăbit-o pe Nagato să tragă o scobitoare.

În final, am rămas grupat împreună cu Nagato, iar ceilalţi trei au mers în celălalt grup.

"..."

Haruhi aruncă o privire duşmănoasă scobitoarei nemarcate, ca şi cum s-ar fi holbat la persoana care i-a ucis tatăl, apoi se întoarse spre mine şi Nagato, care încă-şi mai mânca cheeseburger-ul, şi se încruntă.

De ce eşti aşa nervoasă?

"Ne vom întâlni în faţa gării la patru. Aţi face bine să găsiţi ceva până atunci!"

Şi-a terminat băutura dintr-o singură înghiţitură, după ce-a spus asta.

De data asta, am mers in Sud şi în Nord, cu grupul meu ocupându-se de partea de sud. Înainte de a ne despărţi, Asahina-san mi-a făcut semn cu o mânuţă. M-a încălzit pe dinăuntru!

Acum eram doar eu şi cu Nagato, stând degeaba în faţa gării aglomerate.

"Ce facem acum?"

"......" Nagato n-a spus nimic.

"...Hai să mergem."

Am luat-o înainte, şi am observat că a început să ma urmeze. Se pare că încep să mă obişnuiesc să fiu în preajma ei.

"Nagato, chestiile alea care mi le-ai zis ieri.."

"Ce-i cu ele?"

"Încep să le cred un pic."

"Chiar aşa?"

"Da."

"......"

Şi în atmosfera asta seacă, ne-am apucat să ne plimbăm tăcut prin preajma gării.

"N-ai şi tu ceva haine de stradă?"

"......"

"Ce faci de sărbători?"

"......"

"Eşti fericită acum?"

"......"

Cam aşa a decurs conversaţia noastră pe ziua aceea.

N-avea sens să mergem fără scop, aşa că am dus-o pe Nagato la noua bibliotecă de lângă mare, care a fost construită cam în acelaşi timp când autorităţile au procurat terenul pentru gară. N-am mai fost înăuntru până acum, având în vedere că rar împrumutam cărţi. Cu toate acestea, deşi m-am gândit că aş putea să ma odihnesc puţin odată ajuns înăuntru, am descoperit că toate scaunele erau ocupate. Nici oamenii ăştia probabil n-au unde să meargă în timpul lor liber. M-am uitat în jur, părând pierdut. în timp ce Nagato deja se lăsase dusă de vânt spre rafturile cu cărţi, ca şi cum fost un somnambul. Să facă ce-o vrea!

Citeam destul de des înainte. Când eram în şcoala generală, mama obişnuia să împrumute cărţi ilustrate de la secţia de cărţi pentru copii, ca să citesc. Erau tot soiul de cărţi, dar îmi amintesc că toate cele pe care le-am citit erau destul de interesante. Cu toate acestea, nu mai ţin minte vreun titlu. Când am încetat să mai citesc? Când a devenit cititul plictisitor pentru mine?

Am luat la nimereală o carte din raft, şi am răsfoit câteva pagini, înainte de a o pune înapoi şi de a încerca alt volum. M-ar ţine o veşnicie să găsesc una interesantă în marea asta de cărţi, dacă nu m-am informat dinainte. Gândind astfel, m-am preumblat printre rafturi, fără scop.

Căutând-o pe Nagato, am găsit-o citind în faţa unui raft plin de cărţi hardback. Îi place să citească hardback-urile alea, nu glumă!

În final, după ce-am văzut că un individ care-şi citea ziarul s-a dat de pe scaun, m-am dus să ma aşez, cărând un roman pe care-l luasem la nimereală. E imposibil să încerci să citeşti o carte pe care n-ai intenţionat vreodată s-o citeşti. După ceva timp, m-a luat moleşeala, şi am adormit.

În acel moment, buzunarul a început să-mi vibreze.

"WHOA!?"

Am sărit, surprins. Când am văzut că toată lumea se uita încruntată la mine, mi-am adus aminte că eram într-o bibliotecă. Ştergându-mi balele de pe faţă, m-am grăbit spre ieşirea din bibliotecă, şi am răspuns la telefon, care era pus pe vibraţii.

"Idiotule! Ce-ai tot făcut!?"

Un sunet asurzitor îmi urlă în ureche. Datorită acestuia, m-am trezit din moleşeală.

"Cât crezi că e ceasul?"

"Scuze, tocmai m-am trezit!"

"Ce!? Tâmpitule!"

Tu eşti cea mai puţin calificată să-mi zici mie tâmpit!

M-am uitat la ceas, şi era trecut de patru jumate. Ne-a zis că trebuia să ne întâlnim la patru!

"Cară-ţi fundul aici imediat! Îţi dau treizeci de secunde!"

Nu mai fă cereri imposibil de îndeplinit!

După ce Haruhi mi-a închis zgomotos, mi-am pus telefonul înapoi în buzunar şi m-am întors în bibliotecă. Am găsit-o pe Nagato, citind ceea ce părea să fie o enciclopedie groasă.

Ceea ce a urmat a fost un pic problematic. M-a ţinut ceva timă să reuşesc s-o mişc pe Nagato - care părea înrădăcinată in locul ăla - iar apoi a trebuit să mergem să completăm un formular pentru a împrumuta cartea. În tot timpul ăsta, am ignorat toate apelurile de la Haruhi.

Odată întorşi la gară, Nagato cărând dupa ea o carte filosofică groasă ca pe vreo relicvă sfântă, scrisă de un autor străin al cărui nume era foarte greu de pronunţat, cei trei care aşteptau au avut reacţii diferite. Asahina-san, părând epuizată, zâmbi şi suspină uşurată; Koizumi dădu din umeri ca un idiot; în timp ce Haruhi zbieră ca şi cum tocmai a gustat nişte supă rece.

"Ai întârziat, plăteşte amenda!"

Iar trebuie să vă fac cinste?

În final, am finalizat activitatea în aer liber, după ce ne-am pierdut timpul şi banii.

"Sunt atât de obosită! Suzumiya-san a mers atât de repede încât mi-a fost greu să mă ţin după ea." Asahina-san mi-a spus când ne-am despărţit, iar apoi mi-a şoptit în ureche, "Mulţumesc că ai ascultat ce ţi-am zis azi." Apoi şi-a înclinat capul şi a zâmbit timid.

Oare toţi oamenii din viitor zâmbesc atât de elegant?

"Atunci, pe curând!" Asahina-san îmi făcu cu mâna şi plecă. Koizumi mă bătu pe umăr şi spuse, "A fost distractiv azi! Cum să spun.. Suzumiya-san e într-adevăr o persoană interesantă. Păcat că n-am putut să fiu cu tine azi, poate data viitoare."

Dupa ce Koizumi a plecat, cu zâmbetul ăla enervant al lui, am descoperit că Nagato a plecat deja.

A rămas doar Haruhi, holbându-se la mine.

"Ce-ai făcut toată ziua?"

"Hmm, ce-am făcut?"

"Nu poţi să continui în ritmul ăsta!"

Părea cu adevărat nervoasă.

"O da, atunci tu ce-ai făcut? Ai găsit ceva interesant?"

Haruhi îşi muşcă buza, şi nu spuse nimic. Dacă n-aş fi oprit-o, ar fi muşcat până ar fi sângerat.

"Oricum, nu e ca şi cum ar fi atât de neatenţi încât să te lase să-i descoperi într-o singură zi."

Văzându-mă că încerc să înveselesc atmosfera, Haruhi îşi întoarse ochii imediat.

"Vom discuta despre ce s-a întâmplat azi, poimâine, la şcoală."

Haruhi se întoarse şi o luă direct prin mulţime, fără să se uite înapoi.

Cu gândul că voi putea în final să ajung acasă, m-am întors la bancă, doar ca să descopăr că-mi lipsea bicicleta. În locul ei era un semn pe semafor, care-mi spunea că "Bicicleta dumneavoastră a fost remorcată din cauza parcării ilegale."